Donează pentru restaurarea Sfintei Mese a bisericii Șendreni!

519.50 Lei

Raised

Donations

50,000 Lei

Goal

Sfânta Masă din biserica Șendreni are nevoie de 500 de ctitori

La Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Șendreni continuă o lucrare de așezare și înnoire: restaurarea Sfintei Mese, locul în care se săvârșește Sfânta Liturghie și unde întreaga comunitate își adună rugăciunea înaintea lui Dumnezeu. Pentru împlinirea acestei lucrări, Parohia Șendreni, cu sprijinul Fiideajutor.ro, lansează campania „500 de ctitori pentru Sfânta Masă”.

De ce este necesară restaurarea?

Oamenii din sat au strâns cu trudă bănuț cu bănuț pentru a-și ridica biserica și au visat la un altar împlinit, dar până astăzi lucrările au rămas neterminate, iar restaurarea Sfintei Mese înseamnă ducerea la capăt, cu recunoștință, a jertfei lor.

Pomenirea veșnică a ctitorilor – cel mai mare dar

Toți susținătorii ce vor oferi o donație minimă de 100 lei vor fi înscriși pe un pomenic special, care va fi așezat în piciorul Sfintei Mese la momentul sfințirii. Numele lor și ale celor dragi vor rămâne legate de acest altar și vor fi purtate în rugăciunea Bisericii.

O ramă care poartă rugăciune

Tot în semn de mulțumire, fiecare ctitor va primi o ramă cu mesaj duhovnicesc – o fereastră de rugăciune care poate aduce lumină în propria casă sau poate deveni dar ales pentru cei dragi.

Sunt disponibile trei modele:
„Rugăciune către Maica Domnului”, „Rugăciunea inimii”, „Toate le pot”.

Cum poți fi de ajutor

* La secțiunea detalii, este necesar un număr de telefon pentru a putea fi contactați și pentru a primi darul oferit din partea parohiei.

Mulțumim tuturor celor care așază darul lor cu inimă curată! Dumnezeu să le răsplătească însutit jertfa și să le binecuvinteze casele cu pace, sănătate și bucurie.